Învățător acuzat că ar fi sărutat o elevă de opt ani pe gură
Învățător acuzat că ar fi sărutat o elevă în vârstă de opt ani. Dascălul a demisionat, iar polițiștii au deschis un dosar pentru agresiune sexuală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ancheta polițiștilor a pornit, miercuri, iar învățătorul din comuna Pui, județul Hunedoara, este acuzat că ar fi comis faptele de agresiune sexuală la sfârșitul lunii septembrie.
Învățător acuzat că ar fi sărutat o elevă
„În cursul zilei de miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg s-au sesizat cu privire la comiterea unei infracțiuni de agresiune sexuală. Dosarul penal s-a constituit in rem, polițiștii urmând a stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, ce se presupune că ar fi fost comisă la sfârșitul lunii septembrie 2019 de către un cadru didactic din comuna Pui, față de o elevă în vârstă de 8 ani.
În funcție de probatoriul administrat în cauză, urmează a fi luate masuri legale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, fata s-a plâns că a fost sărutată pe gură.
„Pe raza de competență a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție al comunei Pui s-au sesizat din oficiu, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Persoana vătămată este minoră, elevă, în vârstă de opt ani, în clasa a II-a.
Faptele sunt comise de către un cadru didactic, în 26 septembrie 2019. Este vorba, din primele cercetări, din cele deplânse de minoră, de apropierea buzelor, un sărut pe gură”, a declarat Ovidiu Cosmin Glodean Onescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.
Surse apropiate anchetei au precizat, corespondentului MEDIAFAX, că dascălul ar fi demisionat. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.